Ibalgin Express 400mg-cps.moi x 10-Sanofi Romania
Produs OTC
Stoc:
Indisponibil momentan
Cod:
P85110
-
Producator:
SANOFI
-
Prezentare:
10 comprimate
* Preturile afisate pe site sunt valabile doar pentru comenzile online, preturile din fiecare punct de lucru putand varia.
Descriere
Indicatii
Ibalgin Express este indicat pentru tratamentul simptomatic al cefaleei, migrenei, durerilor dentare, durerilor de spate, dismenoreei, durerilor musculare, stărilor febrile, răcelii şi gripei.
Ibalgin Express 400 mg este indicat la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (cu greutatea de 40 kg și peste).
Datorită cantităţii de substanţă activă conţinută într-o capsulă, Ibalgin Express 200 mg este recomandat pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani (cu greutatea de 20 kg și peste).Mod de utilizare
Doze
Numai pentru administrare pe cale orală şi utilizare pe termen scurt.
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (cu greutatea de 40 kg și peste):
Pentru ameliorarea simptomelor trebuie utilizată cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă durată de timp necesară.
Adulţii trebuie să se adreseze unui medic dacă simptomele persistă sau se agravează, sau dacă administrarea medicamentului este necesară pentru mai mult de 10 zile.
Dacă la adolescenţi (cu vârsta de 12 ani şi peste) administrarea acestui medicament este necesară pentru mai mult de 3 zile, sau dacă simptomele se agravează, trebuie să vă adresați unui medic.
Doza recomandată variază de la 200 mg la 400 mg de ibuprofen, administrată până la de trei ori pe zi, după cum este necesar.
Intervalul dintre două doze trebuie să fie de cel puţin 4 ore.
Nu trebuie depăşită o doză totală de 1200 mg într-un interval de 24 de ore. Copii cu vârsta peste 6 ani (cu greutatea de 39 kg sau mai mică)
Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani este recomandat un medicament care conţine 200 mg de ibuprofen.
Ibalgin Express 200 mg trebuie utilizat doar la copii care cântăresc cel puţin 20 kg. Doza maximă zilnică de ibuprofen este de 20-30 mg/kg corp, divizată în 3-4 doze individuale, cu interval de 6-8 ore între administrări. Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită. Nu trebuie depăşită o doză totală de ibuprofen de 30 mg/kg corp într-un interval de 24 de ore. Pentru Ibalgin Express 200 mg administrat la copii se aplică următoarele instrucţiuni de administrare a dozelor:
Copii 20 kg – 29 kg
Doza individuala: 1 capsulă de Ibalgin Express 200 mg
Doza zilnica: 3 (echivalent cu până la 600 mg de ibuprofen)
Copii 30 kg – 39 kg
Doza individuala: 1 capsulă de Ibalgin Express 200 mg
Doza zilnica: 4 (echivalent cu până la 800 mg de ibuprofen)
Dacă la copii cu vârsta peste 6 ani, administrarea acestui medicament este necesară pentru mai mult de 3 zile sau dacă simptomele se agravează trebuie cerut sfatul unui medic.
Copii cu vârsta sub 6 ani (cu greutatea sub 20 kg)
Ibalgin Express 200 mg Ibalgin Express 400 mg nu este adecvat pentru copiii cu vârsta sub 6 ani (cu greutatea sub 20 kg), din cauza cantităţii de substanţă activă conţinută într-o capsulă.
Mod de administrare
Capsulele trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de lichid.
Capsulele pot fi administrate cu sau fără alimente. Dacă sunt luate împreună cu alimentele sau la scurt timp după masă, instalarea efectului poate fi întârziată. Totuşi administrarea împreună cu alimentele îmbunătăţeşte tolerabilitatea medicamentului şi reduce probabilitatea de probleme gastro-intestinale.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minim utilizând cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă durată necesară pentru controlul simptomatologieiIngrediente
Fiecare capsulă moale conţine ibuprofen 400 mg
Excipient cu efect cunoscut: sorbitol (E 420)
Pentru lista tuturor excipienţilor va rugam sa consultati prospectul.Precautii/Restrictii
Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai scurtă perioadă necesară pentru controlarea simptomelor (vezi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare, prezentate mai jos).
Copii şi adolescenţi:
Există risc de insuficienţă renală la copiii şi adolescenţii care sunt deshidratați.
Vârstnici:
Vârstnicii prezintă o frecvență crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei gastrointestinale care pot fi letale .
Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.
• Pacienţi cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu bronhospasm, astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie) asociate cu administrarea de acid acetilsalicilic (AAS) sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
• Ulcer peptic activ/hemoragii active sau antecedente de ulcer peptic recurent/hemoragii recurente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmate).
• Antecedente de hemoragie sau perforaţie gastrointestinală, legate de tratamentul anterior cu AINS.
• Tulburări de coagulare şi hematopoieză.
• Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă, insuficienţă renală severă sau insuficienţă cardiacă severă (Clasa IV clasificarea NYHA).
• În timpul ultimului trimestru de sarcină, deoarece există risc de închidere prematură a canalului arterial fetal cu posibilă hipertensiune pulmonară persistentă. Poate fi întârziată instalarea travaliului şi crescută durata acestuia cu o tendinţă de sângerare crescută atât la mamă cât şi la copil
Ibalgin Express 400 mg nu este adecvat pentru copiii cu vârsta sub 12 ani (cu greutatea corporală sub 40 kg), din cauza cantităţii de substanţă activă conţinută într-o capsulă.